Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Mobilier de la IKEA sau pe comanda?

Friday, November 11th, 2011

Primesc foarte des aceasta intrebare, sau ma intalnesc din ce in ce mai des cu clienti care imi pun ca prim criteriu sa le amenajez locuinta cu mobila de tip IKEA.

Trebuie sa spun de la inceput, eu sunt impotriva acestei idei si prefer solutia mobilierului facut la comanda, de catre tamplarii locali. Nu cred asta pentru ca am prejudecati cu privire la cum arata, nici pentru ca as avea ceva impotriva marilor corporatii ci din motivele pe care le voi explica mai jos.

Sigur, exista si argumente “pro” IKEA, asa ca m-am gandit sa le analizez aici.

Pro IKEA:

  1. Ce vezi in magazin, aia vezi si acasa. Asa este, riscul sa gasesti altceva in cutie este inexistent si poti oricand sa schimbi produsul daca este deteriorat. In plus, exista intotdeauna riscul sa vorbesti una cu tamplarul venit sa iti ia comanda pentru mobila si apoi el sa faca altceva pentru ca a uitat, a gresit, nu a fost atent, sau altele asemenea.
  2. Mobila este mai usor de montat si de demontat.
  3. Eu lucrez mai putin. Nu radeti ca asa e! Imi este mult mai simplu sa merg cu clientii in magazin si sa indic exact corpurile de mobilier pe care sa le cumpere decat sa stau zile in sir sa desenez planuri si vederi pentru un proiect de executie pentru mobilier.
  4. Dupa IKEA nu astept. Astazi il cumpar, maine l-am montat si gata!

Contra IKEA:

  1. Mobilierul de fabrica are dimensiuni standard. Asta inseamna ca nu se va potrivi perfect spatiului si se va pierde mult loc degeaba atunci cand dulapul nu va merge pana in tavan, sau nu va umple toata distanta dintre doi pereti, lasand zeci de centimetri nefolositi. Cu mobilierul executat la comanda va fi folosit fiecare centimetru disponibil.
  2. Atunci cand comandam mobilier, tamplarul il va si monta conform proiectului, cu toate ca va fi mai complicat si  mai dificil de asamblat decat cel de la IKEA
  3. Modificarile sunt foarte greu, sau imposibil de facut. Nu e asa ce este enervant sa vedeti ca dulapul nu se lipeste perfect de perete pentru ca este acolo o amarata de teava de calorifer sau un colt de plinta? In mobilierul facut de un tamplar aceste accidente pot fi mascate, chertate si ascunse. Mobila pe comanda o sa stea acolo unde incape si nu se va apuca nimeni sa o modifice
  4. Pretul mobilierului de tip IKEA este (in majoritatea cazurilor) la fel sau mai mare decat cel al unui mobilier facut la comanda. Aici trebuie spus ca, atunci cand spun “mobilier”, ma refer la dulapuri, bucatarii samd si nu la accesorii. Mi se intampla de multe ori sa incorporez accesorii de tip IKEA in proiectele de mobilier pentru ca sunt ingenioase, eficiente si au un raport calitate/pret foarte bun.
  5. IKEA nu are atat de multe culori ca cele disponibile la comanda. Cu siguranta v-ati uitat in cataloagele producatorilor de mobilier si ati vazut ca pentru obiectele de seria au doar vreo doua sau trei optiuni. Paletarele de PAL melaminat au cate 30 – 40 de nuante, texturi si desene din care sa alegeti, nuante care mai si difera in functie de producator.
  6. Materialele sunt mai proaste. Obiectivul corporatiilor mari este aduca pretul de productie cat mai jos, asa ca folosesc melamine, folii si placi de PAL de calitate slaba. Puteti incerca oricand, acest experiment, o foaie de PAL din IKEA este mai putin densa, mai usoara si se va zgaria mult mai usor decat o placa similara de la EGGER (spre exemplu).
  7. Nu au personalitate. Oricine isi ia un dulap IKEA, isi pune si o floare autocolata pe perete si spune ca a dat personalitate casei. Problema este ca vecinul are acelasi dulap si aceeasi floare. Mobilierul facut la comanda se potriveste nevoilor clientului, este facut special ca sa ii incapa acolo exact lucrurile lui, indiferent daca sunt schiuri, geamantane sau bijuterii mici, poate avea un design unic si participa activ la ideea de amenajare a camerei.
  8. La mobilierul facut la comanda am o diversitate mai mare de accesorii pe care pot sa le aleg si sa la adaptez

Astfel, desi o decizie subiectiva, eu prefer mobilierul facut pe comanda. Este drept, cheia succesului in acest caz este un tamplar bun si serios, dar timpul mi-a aratat ca nu sunt chiar o specie pe cale de disparitie ci se mai gasesc pe ici si colo.

In incheiere, trebuie sa fac cateva precizari. Cand spun IKEA, ma refer si la Mobexpert, Kika si toate celelalte firme care fac mobilier de serie. Cele de mai sus nu se refera la mese, scaune, canapele, covoare, sau alte accesorii, acestea fiind mult mai eficient si mai bine sa fie cumparate din magazinele mari. De asemenea, nu vorbesc aici despre clientii care prefera mobila stil, mobila veche, antichizata, sau obiecte de mobilier create de designeri consacrati. Aici vorbim de o alta liga.

CRACIUNUL: De unde a plecat, unde a ajuns si ce intelegem noi din asta.

Tuesday, December 14th, 2010

Din nou a venit acel moment al anului. Lumea alearga dupa cadouri, se bate pe brazi taiati care se vor usca in maxim doua saptamani, pe strada si in magazine sunt craciunite cu picioare lungi si fuste scurte, sunt beculete peste tot. Parca sunt intr-un Las Vegas tematic. Mintea mea se zbate si incearca sa gasesca un sens in harababura prezenta, un rost pentru toate aceste manifestari ciudate, in timp ce din mai multe parti mi se pune neincetat intrebarea “Cum sa imi decorez casa cu gust pentru Craciun?” Gasesc foarte intersant si totodata complicat parcursul pe care l-a avut aceasta sarbatoare de-a lungul timpului si sunt destul de incurcat atunci cand sunt pus in fata nevoii de a alege o serie de decoratiuni specifice momentului.

Pentru a prezenta problema intr-o maniera cat de cat structurata, voi scrie cate putin despre fiecare simbol, sau element gasit cu precadere in aceasta perioada:

Sarbatorirea acestei perioade din an avea loc din timpuri precrestine si era asociata (sub diverse forme si justificari) solstitiului de iarna, adica celei mai lungi nopti din an (in emisfera nordica). Nasterea lui Hristos a fost sarbatorita in prima parte a erei noastre, in 6 decembrie, 6 ianuarie si, abia incepand cu secolul VI, in 25 decembrie. Data a fost aleasa destul de arbitrar, astfel incat sa coincida cu sarbatorile pagane ce se tineau in aceeasi perioada. Biserica a mizat pe raspandirea crestinismului prin suprapunerea sarbatorilor.

Simbolul bradului de Craciun are o sumedenie de legende asociate, dar numitorul comun pare sa indice ca origine popoarele nordice, pagane. Cea mai plauzibila explicatie pare a fi cea in care, de solstitiu, in cadrul ceremonialului inchinat unor zei, era taiat un brad, infipt in mijlocul satului si i se dadea foc. Ulterior, in timp, flacarile necontrolate (si periculoase) au fost inlocuite cu lumanari, sau alte simboluri viu colorate ale acestora. Traditionala stea din varful bradului este singurul simbol crestin din tot bradul de Craciun, fiind adaugata ulterior si reprezentand steaua ce i-a ghidat prin taramul sterp (si lipsit de brazi la acea latitudine) pe cei trei magi, la ieslea unde s-a nascut Hristos.

Mos Craciun a fost construit pe imaginea lui Mos Nicolae – un spiridus batran ce imparte cadouri ajutat de multi omuleti mici si care merge intr-o sanie trasa de reni. Aceasta imagine a fost creata prima data de un desenator american in 1860. Imaginea actuala a mosului burtos, barbos, cu haina rosie, centura neagra, cizme negre etc, a fost creata de Coca Cola in 1930 pentru o campanie publicitara. (Ati crezut ca este o coincidenta ca Mosul poarta culorile Coca Cola?) Aceasta campanie continua si astazi. Imaginea elfilor cu haine verzi, papuci cu varfuri incovoiate si urechi lungi s-a strecurat incet din mitologia popoarelor nordice, atelierul Mosului fiind initial situat in Finlanda. Abia ulterior, conceptia generala l-a plasat pe Mos Craciun la Polul Nord. Dezamagirea a fost totala cand s-a demonstrat stiintific faptul ca renii nu traiesc pe banchiza polara. Un personaj nou, care prinde din ce in ce mai mult la public este Craciunita care, pe langa un aspect estetic si placut, nu are un rol foarte bine definit in aceasta sarbatoare.

Astfel, noi pe 25 decembrie sarbatorim nasterea lui Hristos (dar suntem aproape siguri ca nu s-a nascut atunci) scoatem din debara un brad de plastic prafuit un an intreg (simbol al unei traditii pagane de ardere ceremoniala), asteptam sa primim cadouri de la imaginea campaniei publicitare a unei companii multinationale ce fabrica bauturi carbogazoase si, cum spuneam mai sus, ne simtim ca intr-un cazino tematic cu iz de uleiuri parfumate mirosind a brad.

Incercand sa imi ponderez carcotasul insensibil din mine, trebuie sa spun ca imi aduc aminte cu placere de sarbatorile traite in copilarie cand casa mirosea a brad si cozonac, imbodobirea pomului era un moment special pe care il asteptam toata ziua, cantam colinde si in seara de ajun venea Mos Craciun. Atunci nu conta care era originea obiceiurilor, de unde provin sau daca au sens. Erau fermecatoare in sine.

Ceea ce incerc sa spun este ca gasesc foarte importanta mentinerea si pastrarea unor traditii (indiferent de originile lor) care dau sens si culoare vietii de zi cu zi. Consider ca este naturala schimbarea si deformarea acestor traditii in timp, putin cate putin, dar totodata cred ca ar trebui sa avem mare grija in ce directie si in ce mod ne schimbam traditiile. Cred ca viteza vietii si goana dupa senzational si impact maxim ne face sa ducem lucrurile putin prea departe. Un strop de gust si de bun simt ne va spune ca bradul de plastic este un exponent al kitsch-ului, o racheta metalica, inalta de 76 de metri, acoperita cu becuri, nu aduce decat in mica masura cu un brad de Craciun si este la limita de prost gust, decorarea balconului de bloc cu sute de luminite nu spune nimic despre sarbatoare in sine, iar opera unui designer infatisand un brad albastru decorat cu beteala aurie nu este decat un produs ce trebuie achizitionat in cadrul marii petreceri de shopping ce va dura pana la orele 23.00 in seara de ajun.

Recomand intoarcerea catre origini, spre ideea si traditia initiala, intelegerea obiceiurilor si incercarea pastrarii lor fara a le deforma.

Bradul meu de Craciun este in ghiveci (ecologic), miroase a brad si nu are decat globuri mici si funde, ambele rosii. Cea mai importanta decoratiune sta sub brad si sunt cadourile familiei si celor dragi, semn al oamenilor care, pentru mine, dau sens acestei sarbatori.

Hai sa ne certam de dragul de a ne certa !!! (Relatia arhitect – client)

Tuesday, August 3rd, 2010

Am mai vazut fimul asta…

Stam toti si ne chinuim sa facem o solutie buna, care sa inglobeze nevoile clentului, sa arate si bine si sa ne faca cinste.

Apoi o vede clientul – un om bun, ocupat, “de cariera”, preocupat de ale lui – si o schimba. Isi mai aminteste de niste criterii pe care le uitase la prima discutie.

Schimbam solutia. In cateva zile este gata cu tot cu imagini.

O vede clientul si imi trimite un mail in care imi enumera modificarile pe care le vrea. Imi spune cum “va fi”, nu imi cere sfatul.

Putin jignit, trec peste tonul ferm si inflexibil al mesajului. Ma gandesc ca mi s-a parut, ca nu o fi fost atent. Il sun si ii expun argumentele mele. Stiu sigur ca nu e bine sa pui aragazul intre chiuveta si frigider, dar nu ma crede (sau ma ignora). Sunt la fel de sigur ca ce vrea el o sa arate urat.

Ma apuc si modific solutiile din nou. Alte zile, dar ajung la un compromis si sunt fericit. Am reusit sa ii satisfac chiar toate criteriile si solutia este corecta si functionala. Ii trimit a treia varianta.

A doua zi imi scrie ca el “stie ce vrea” si ca aragazul “va sta” intre frigider si chiuveta. Deja pare agasat…

Ma gandesc ca poate nu a fost atent prima data cand i-am argumentat. Ii scriu. Ii expun toate argumentele cu grija si ii spun ca intr-adevar el are ultimul cuvant, dar macar sa stie care sunt dezavantajele solutiei pe care mi-o impune. Vreau sa ramana in scris.

Astept si sper.

Imi raspunde scurt: “Raman la optiunea mea initiala.”

Ma supar. Sunt dezamagit… Nu inteleg de ce se incapataneaza. Speram ca o sa ma mandresc cu proiectul asta nu ca o sa ajung sa evit sa trec pe strada lui.

Ma apuc sa fac modificarile cum vrea el si chiar cand ii trimit ultima varianta imi pica fisa: De ce vreau sa ii fac bine cu de-a sila? De ce ma chinui? De ce ajung sa ma contrez cu un client aparand chiar interesele lui? Deja am lucrat de doua ori mai mult decat daca as fi facut din prima solutia lui incorecta. Mie nu imi iese nimic din afacerea asta. Poate doar un ulcer la stomac.

Ma culc cu un gust amar…

Peste cateva zile realizez altceva: In ziua in care nu o sa mai sustin solutiile corecte si imi voi da seama ca m-am transformat intr-un arhitect-leguma care face doar ce ii cere clientul ca sa isi ia banii repede, ma las de arhitectura si ma apuc de altceva. In ziua in care voi sta moale, tolanit pe scaun si ma voi transforma in desenator, o sa inchid firma!

Pana atunci, HAI SA NE CERTAM !!!

Macar stiu ca m-am luptat pentru ce e corect si ca prostia clientului e doar a lui, iar eu am facut tot ce am putut ca sa o evit.

 

Arh. Andrei Samoil

Cum este sa iti proiectezi propriul apartament? (Despre amenajarea apartamentului lui Andrei)

Wednesday, July 28th, 2010

Greu.

Mie mi-a fost foarte greu. Gandul ca am de ales intre atat de multe solutii si va trebui sa traiesc urmatorii ani cu avantajele si mai ales dezavantajele alegerii facute mi-a indus initial un blocaj. M-au ajutat foarte mult ceilalti colegi din firma. Ei vedeau acest proiect ca pe oricare altul, erau detasati si relaxati si au putut gandi mai limpede decat mine (la acel moment). M-am bazat destul de mult pe sfaturile si parerile lor. Am invatat de aici cat de dezorientat poate fi acest moment pentru un client orecare, si cat de usor este sa iei hotarari gresite.

Am inteles ca singurul mod in care pot depasi blocajul este sa ma pun partial in locul clientului. Asa ca am inceput sa ma uit pe reviste, mi-am ales cateva imagini si elemente care mi-au placut si am inceput sa desenez. (Exact cum am proceda noi cu un client nou.) Din acest punct, incet, ascultand sfatul celor din jur si facand o lista clara de criterii functionale ce trebuiau satisfacute, lucrurile au inceput sa mearga.

Restul a fost relativ usor. Cizmarul umbla deseori descult, dar cand, in sfarsit, isi face o pereche de incaltari, o face repede si bine. Cam la fel a fost si cu apartamentul: la executie am stiut ce sa cer, cum sa rezolv diversele probleme aparute si m-am implicat cat am putut de mult in executia fizica zugravind, vopsind, montand mobila si mai ales avand mare grija la micile detalii.

Un alt element care a contribuit foarte mult la reusita acestui proiect a fost rabdarea si lipsa grabei. Din fericire nu m-a grabit nimeni sa ma mut asa ca am avut tot timpul necesar ca sa termin executia amenajarii din toate punctele de vedere.

Acum, dupa ce am avut eu insumi aceasta experienta a unui proiect personal (a treia oara), pot face urmatoarele recomandari clientilor:

  1. Gasiti cateva elemente dominante pe care doriti sa le regasiti in compozitie si incepeti de acolo,
  2. Aveti grija sa fiti consecventi in alegeri,
  3. Nu va grabiti ! Ascultati argumentele celor avizati si luati o decizie cu calm, intelegand toate implicatiile
  4. Implicati-va cat mai mult (voi stiti cel mai bine ce va place si cum vreti sa fie realizate lucrurile care va inconjoara)
  5. Incercati sa rezolvati toate problemele inainte sa va mutati. Statistic vorbind, daca incepeti sa traiti intr-o stare de provizorat, aceasta se va perpetua la nesfarsit
  6. Aveti rabdare si nu va bazati pe estimarile muncitorilor.
  7. Gasiti pe cineva de incredere si neimplicat, care sa va ajute si sa va sprijine in luarea deciziilor. De multe ori ne entuziasmam vizualizand o solutie, dar o a doua sau a treia pereche de ochi vede mult mai clar o problema care ar face-o imposibil de aplicat.
  8. Bucurati-va de experienta. Este o senzatie unica sa stai si sa te patruzi de atmosfera spatiului tau, creat pentru tine, (de catre tine), care ti se potriveste ca o manusa. In plus, destinatia este importanta, dar este bine sa ne bucuram si de drum.

 Gasiti poze aici:  http://www.arhitecton.ro/?p=3&proiect=86

 

Arh. Andrei Samoil

Despre hobby-uri, pasiuni, sau ce ne place sa facem in timpul liber.

Wednesday, June 23rd, 2010

De cand am deschis firma si am fost pus in fata nevoii de a organiza traditionalele interviuri pentru angajari, am considerat foarte importanta (si relevanta) intrebarea despre hobby-uri. Denumite in romanaste “pasiuni”, sau “preocupari”, ele ne definesc personalitatea la fel de mult ca si locul de munca, sau educatia anterioara.

De fiecare data cand primeam de la intervievati raspunsuri banale sau evazive de genul “pasiunea mea este arhitectura”, sau “mie imi place sa muncesc la tine in birou”, imi trageam un semnal de alarma cu privire la acea persoana, sau la sinceritatea ei.

Indiferent daca ne place sa alergam, sa mergem pe role, sa practicam arte martiale, sa colectionam timbre, sa facem fotografii, sa calatorim, sa ne uitam la filme, sa facem scufundari, sau sa citim in liniste pe o canapea confortabila, aceste activitati din timpul liber fac parte din esenta noastra ca persoana. In opinia noastra, preocuparile cuiva sunt mult mai relevante pentru cunoasterea acelei persoane decat lucrurile vizibile precum codul vestimentar sau scolile terminate.

De aceea, de fiecare data, ne indemnam clientii sa isi constientizeze aceste pasiuni sau preocupari (pentru ca de multe ori nici nu realizam ca un anumit tabiet ne-a devenit atat de important incat ne este caracteristic) si sa ni le impartaseasca. Noi putem integra in proiectele noastre diverse facilitati pentru pasiunile clientilor, astfel incat traiul in mediul imaginat de noi va deveni usor si va fi perceput ca natural de fiecare. In plus, spatiul va deveni asociat si caracteristic proprietarului, ca un costum croit la comanda, exact pe masurile clientului.

In ultimii ani am integrat in proiectele noastre pereti cu prize de catarare, spatii de depozitare pentru o colectie impresionanata de ursuleti de plus, sisteme de depozitare si vizualizare pentru o colectie de genti, spatii pentru sport (cu biciclete de interior si greutati), crama de vinuri (sau doar sisteme de depozitare), spaliere, piscine, bazine de inot impotriva curentului, locuri izolate pentru citit, sisteme multimedia incastrate si mascate armonios in amenajarea de interior, oglinzi pe tavan deasupra patului, saci de box, sisteme de depozitare pentru biciclete, schiuri, sau echipament SCUBA. Nu trebuie decat sa va ganditi ce va place sa faceti, care va sunt tabieturile, la ce visati cand nu va merge bine la serviciu, sa ne spuneti, si noi vom incerca sa integram in proiectul nostru facilitati pentru preocuparile voastre.

La inceputul acestui blog va promiteam sinceritate, transparenta si sfaturi sincere, lipsite de ipocrizie. Astfel, pentru a incepe sa cunoasteti mai bine omul din spatele tastaturii, va invit sa vizualizati cateva din colectiile mele favorite de fotografii:

http://picasaweb.google.com/andreisamoil/Nepal2009BESTOF?authkey=Gv1sRgCPWz0KrmkLi3rwE#

http://picasaweb.google.com/andreisamoil/BestOfBali?authkey=Gv1sRgCJubya7axsGcJw#

http://picasaweb.google.com/andreisamoil/BestOfNepal?authkey=Gv1sRgCK_x7fPP0MSOcg#

 

arh. Andrei Samoil

Urat, de prost gust, sau kitsch?

Tuesday, June 8th, 2010

As fi bogat daca as fi fost platit de fiecare data cand mi s-a spus de catre clienti pretiosi, fuduli si aroganti ca “gusturile nu se discuta”. Din pacate, sau din fericire, aceasta zicala, la fel ca si alte vorbe de duh precum “exceptia care confirma regula”, sau “crede si nu cerceta”, nu are nicio baza logica, fiind creata pentru a ne gadila orgoliul si a ne multumi cu putinul pe care il stim.

De fapt, ceea ce vreau sa spun este ca “gusturile se discuta” in marea lor majoritate. Desi s-ar putea ca aceasta afirmatie sa nu fie intotdeauna corecta cu privire la preferintele culinare, atunci cand vine vorba de arta si toate formele ei (muzica, pictura, fotografie, moda, arhitectura, etc.), se poate aplica de fiecare data. Acesta este motivul pentru care exista critici, oameni educati in artele respective, artisti care creeaza, oameni care incearca sa puna la punct un set (cat de arbitrar) de reguli si principii dupa care o lucrare poate fi judecata egal de orice cunoscator.

 

Mai departe, voi incerca sa explic fiecare din cele trei notiuni mentionate in titlu (pe care majoritatea le considera sinonime).

Cel ce va afirma ca “stilul rococo este urat” nu poate fi decat un parvenit needucat. Notiunea de “urat” conform DEX inseamna “Care are o infatisare neplacuta, care este lipsit de frumusete, de armonie”. Cu siguranta, nu putem spune despre un stil anume ca ii lipseste armonia si consecventa care l-a consacrat ca stil. Cand vine vorba de arta, daca nu intelegem principiile si ideile din spatele unei lucrari, nu inseamna neaparat ca lucrarea aceea este urata. S-ar putea sa nu ni se potriveasca, sau sa nu avem noi capacitatea si cunostintele necesare pentru a o intelege. Este mult mai prudent sa incercam sa aflam ce au de spus cei cu adevarat avizati, si apoi sa decidem daca ni se potriveste sau nu, daca lucrarea ne comunica ceva sau nu si sa evitam sa o etichetam din mers ca urata.

In ceea ce priveste fenomenul kitsch-ului nu voi recomanda definitia mult prea genereala a DEX. Notiunea de kitsch defineste doar o imitatie nereusita, o imitatie proasta. Gresia cu aspect de piele sau de parchet este kitsch. Parchetul cu aspect de greseie, lambriul de plastic, bibeloul prost finisat in forma de balerina, pestele din plastic de pe televizor, semineul fals din apartamentul de bloc, sunt toate kitsch. Tot in aceasta categorie se incadreaza si faianta de bucatarie cu fructe desenate, montata in apartamente de bloc in Bucuresti (solutie compatibila cu o bucatarie traditionala din sudul Frantei), casa de Pipera in “stil mediteranean”, arcadele din apartamentele de bloc, bradul de craciun din plastic, cascada din plastic, cu pompa si furtun din curte, sau arteziana mica de pe birou. Materiale ca PAL-ul melaminat (al carui aspect este dat de o melamina cu aspect de lemn), parchetul laminat (cu fibra lemnului imprimata pe calculator), sau tigla bituminoasa se apropie periculos de mult de sfera notiunii de kistch.

Ideea de “prost gust” nu are nevoie de o definitie anume. Am adus in discutie notiunea doar pentru a o diferentia de kitsch. Astfel, kitsch-ul este de prost gust, dar prostul gust nu inseamna neaparat kitsch. Cateva exemple de elemente arhitecturale sau de amenajari de prost gust care nu sunt kitsch ar fi un vas de wc roz sau mov, balustrul in arhitectura “moderna”, arcada cu colturi pe laterale, leul de piatra de la intrarea vilei din Baneasa, vopseaua mov, roz sau galben strepezit, palatul tiganesc, sau preferatul meu, covorul cu rapirea din serai de pe perete.

 

Pentru a evita sa faceti astfel de greseli ar trebui ca fiecare sa accepte faptul ca nu este a-toate-cunoscator si ca nu are cum sa aiba gusturi impecabile fara o educatie dedicata, orientata pe aceasta directie. Consultati oamenii avizati, fiti deschisi la sfaturile lor, incercati sa intelegeti principiile si incercati sa gasiti stilul ce vi se potriveste si sa fiti consecventi in aplicarea lui. Noi asa facem.

 

arh Andrei Samoil

Teoria culorilor 1.0.1

Thursday, May 27th, 2010

Adica teoria culorilor pe romaneste, pentru to(n)ti, sau cum sa ne coloram singuri proprietatile.

O sa imi incep rationamentul dinspre Adam si Eva, dar aveti putina rabdare pentru ca va avea logica.

Corpul uman, si mai precis ochii si creierul, sunt construiti pentru a percepe 3 dimensiuni ale lumii in care traim. Noi vedem si intelegem volume. Altfel spus, creierul s-a invatat sa suprapuna si sa interpreteze volume 3D (si nu planuri 2D) in imaginile transmise de ochii care au capacitatea de a percepe profunzimea. Astfel, intrucat suntem invatati sa compilam entitati in 3 dimeniuni, ni se va parea logic, natural si implicit frumos, un volum complex pe care creierul nostru va reusi sa il descompuna (instinctiv si in subconstient) in volume primare. In acest sens, modul in care coloram un obiect va trebui sa sugereze exact aceasta posibilitate de descompunere. Practic, trebuie sa sugeram volumele simple, vopsindu-le ca si cum ar fi colorate in masa. Din acest corolar vor rezulta cateva teoreme: niciodata nu se schimba culoarea pe un colt exterior. De fiecare data cand se doreste schimbarea culorii, se va schimba pe un colt interior, sau, cel mult, in camp. In cazul in care doriti schimbarea culorii in camp (in plan si nu pe un colt) este recomandata folosirea unui nut (mic sant), sau a unei rame, decros, sau profil care prin volumul sau sa justifice trecerea de la o culoare la alta.

Schimbarea culorilor pe colt exterior este nenaturala intrucat nu va fi posibila intelegerea (vizualizarea) volumelor asociate fiecarei culori, acestea neputand sa fie imbinate in asa fel incat sa se schimbe culoarea pe coltul iesit in afara. Creierul percepe (chiar daca inconstient) aceasta mica balba si rezulta o senzatie neplacuta, de nesiguranta, de urat cu privire la obiectul astfel vopsit.

Pentru a intelege in totalitate aceste principii, este suficient sa incepem sa vizualizam lumea din jurul nostru intelegand volumele: un perete nu este un plan bidimensional ci este un paralelipiped, o grinda este o prisma dreapta (care bineinteles ca va avea toate cele 3 fete fizibile de aceeasi culoare), un colt exterior al unei case este un volum in sine si nu doar o intersectie de doua planuri colorate diferit, un balcon pe fatada unei case poate fi perceput ca un volum separat si deci colorat diferit, etc.

 

In ceea ce priveste alegerea culorilor, problema intra intr-o oarecare masura in zona unui usor subiectivism. Niste reguli uzuale vorbesc despre a nu folosi mai mult de 3 (maxim 4) culori, insa niste mici profile de aluminiu (gri), un tavan alb, sau o canapea neagra, de multe ori nu deranjeaza nefiind percepute ca parte din compozitia cromatica. Alte reguli (mai vechi si poate demodate) vorbesc despre nevoia de 5% rosu in orice compozitie. O regula universala (probabil cea mai importanta) ce sta la baza oricarui proiect reusit este consecventa in compozitie. (Daca am inceput o amenajare a unei camere exclusiv in tonuri de alb si rosu, cu siguranta nu voi alege o perdea sau un covoras tricolor.)

 

Tineti cont de aceste mici trucuri si veti evita foarte multe gafe comune ce apar invariabil in amenajarile sau proiectele facute “dupa ureche”.

 

Arh. Andrei Samoil

Arhitectul si decoratorul de interior – doar un moft sau o idee buna?

Wednesday, January 6th, 2010

Cei mai multi considera serviciile unor arhitecti sau decoratori pentru reamenajarea unor apartamente sau spatii interioare ca fiind rezervate celor cu bugete exorbitant de mari, sau pur si simplu o fita de sezon.

In incercarea de a combate aceste pararei cat si pe ale celor care cred ca incercam doar sa ne facem reclama si sa ne vindem marfa, o sa aduc doar argumente obiective, care pot fi verificate, lasand deoparte subiectivismul din motivul alegerii unui arhitect sau designer.

Un prim avantaj al unui proiect de interior facut de un arhitect este optimizarea spatiilor. Oamenii obisnuiti tind sa devina blocati in planul initial al spatiilor pe care le amenajeaza, sau sa se limiteze la  putinele modele pe care le-au vazut pana la momentul actual. (Daca pana acum cineva a vazut doar apartamente de blocuri comuniste, o sa gandessca folosind aceleasi sabloane.) Un arhitect, pe de alta parte, are o experienta mai mare si, ca parte a educatiei sale, si-a insusit mai multe modele si solutii functionale decat orice alta persoana obisnuita. Astfel, dintr-un apartament de 2 camere cu multe spatii pierdute, holuri mari si impartiri defectuoase se poate obtine destul de usor un apartament cu 3 camere, cu bucatarie inchisa sau deschisa si spatii folosite mult mai eficient. La fel si invers, dintr-un apartament comunist, inghesuit, de 2 sau 3 camere se poate obtine un spatiu placut continuu pastrand in acelasi timp functiunile necesare beneficiarilor.

Un alt argument in favoarea arhitectilor este acela ca un proiectant bun isi poate asuma si poate respecta toate criteriile beneficiarilor (sau macar a majoritatii acestora), creand in acelasi timp un spatiu placut si functional si respectand toate normele de confort si pe cele legislative.

Un proiectant profesionist va crea un sistem eficient de depozitare, utilizare si luminare a spatiului. In timp ce un om obisnuit va vedea un colt, un stalp sau o grinda inestetica, un arhitect va vedea un pretext pentru un dulap inalt sau suspendat sau o pornire pentru o scafa de lumina. In locul unui perete simplu si drept ce desparte doua camere, un profesionist va vedea o oportunitate de a incastra alternativ cate un dulap in fiecare camera. In final, in locul unei bai simple, modulare, de bloc, poate fi proiectata in aceleasi conditii o baie ce pare mai spatioasa prin simpla repozitionare a obiectelor sanitare si prin inlocuirea  cazii cu un dus ce poate avea (eventual) cuva adanca si paravan.

Ca ultim argument, un arhitect va va impiedica sa faceti o greseala amestecand stiluri diferite in aceeasi camera, va va sfatui cu privire la materiale de constructii eficiente si calitative, la accesoriile si sitemele de depozitare de mobilier, sau la compatibilitatea diverselor elemente de décor sau functionale.    

 

Arh. Andrei Samoil

De ce ne place barul in amenajarile noastre de interior?

Monday, January 4th, 2010

Acum ceva timp, pe fondul aparitiei miscarilor feministe, a fost inventat conceptul de “bucatarie americana”, sau “bucatarie deschisa”. Ideea la baza acestui concept este ca, inainte, doamna casei, gazda, era condamnata la a pierde cel putin jumatate din petrecere si din discutiile invitatiilor pentru ca statea la bucatarie ca sa pregateasca mancarea in timp ce invitatii stateau in camera de zi. In plus, in timpul zilei (in viata de zi cu zi a familiei) toti cei din casa isi petreceau majoritatea timpului in bucataria mica si inghesuita in timp ce camera de zi era folosita destul de putin. Odata cu aparitia conceptului de bucatarie deschisa, camera de zi se mareste si capata o anexa utila separata doar de un bar. Acum, spatiul camerei de zi se extinde ingloband bucataria si toata familia poate sa se bucure in acelasi timp de functionalitatea acesteia si de atmosfera placuta a livingului. In plus, in momentele in care vin musafirii, doamna casei poate sa participe la discutiile invitatiilor achitandu-se in acelasi timp de adusul si preparatul mancarii. Acest concept a oferit oportunitatea dezvoltarii unui nou element in programul rezidential si anume barul. Dezvoltat pentru a separa virtual bucataria de living, barul a devenit un element util functional si polarizator al atentiei. In foarte multe ocazii, este foarte utila si placuta o conversatie in picioare in fata unui pahar asezat la nivelul potrivit (1.10m) fata de eternul scaun la masa. Totodata, in timpul petrecerilor, statistica arata ca majoritatea oamenilor se strang in jurul barului, astfel, in acest punct, creandu-se un adevarat pol al petrecerii. Aici stau paharele cu bautura, aici se fumeaza, aici se discuta in lumina focalizata a surselor de deasupra barului.

Un alt avantaj al barului este posibilitatea de a elimina micul loc de luat masa din bucatarie existand acum optiunea pentru toata familia de a manca la bar sau direct in locul de luat masa din camera de zi..

Din punct de vedere estetic, barul a devenit un element definitoriu al casei, avand o pondere la fel de importanta ca semineul, tersa sau dressingul.

 

Arh. Andrei Samoil

A fi sau a nu fi… cu model 3D

Sunday, January 3rd, 2010

Un subiect foarte controversat in mediile arhitectilor, modelul 3D poate fi o sursa de probleme dar si o unealta foarte utila in proiectarea de arhitectura si design interior.

Este destul de greu de realizat si genereaza costuri foarte mari sub forma licentelor pentru programele specifice in plus fata de plata  tehnicienilor. Cu toate acestea, modelul 3D poate fi foarte util intrucat ofera atat clientilor cat si arhitectilor o simulare realista a cladirii in care pot fi evidentiate o serie de probleme care altfel nu ar aparea decat in executie, pe santier.

De fapt, modelul 3D presupune crearea pe calculator a volumetriei cladirii sau a spatiului interior. In faza de inceput, cladirea este creata doar volumetric, fara a avea culori si texturi. Ulterior, introducem in modelul 3D lumini si texturi cat mai realiste si randam cateva imagini pe care le aratam apoi clientilor. La final, noi prezentam o serie de simulari ale cladirilor sau spatiilor proiectate, ajungand pana acolo incat beneficiarii pot sa opteze exact pentru culoarea dorita (reala) de parchet, nuanta mobilierului, culoarea gresiei si a faiantei, culoarea si textura zugravelii. In plus, clientii isi pot vedea constructia finalizata la doar cateva saptamani de la inceperea proiectarii, putand percepe exact atmosfera cladirii sau a amenajarii de interior. Mai mult, in aceasta faza putem modifica destul de usor imaginile in functie de dorintele clientilor, acestia putand sa aiba o implicare decizionala mai mica in restul proiectului, putand sa se orienteze mai usor dupa imagini si evitand modificarile ad hoc, pe santier. Chiar si noua ne este mai usor atunci cand avem la dispozitie un model 3D pentru ca putem sa vedem exact spatiile rezultate si putem sa explicam mai usor dorintele si ideile noastre executantilor.

Cel mai mare succes la public il au prezentarile create pentru dezvoltatorii imobiliari. Aici folosim texturi si lumini cu un grad foarte ridicat de realism, randam imagini, animatii, imagini 3D in 360º, putem insera simularile cladirilor in imagini reale, sau realiza filme de prezentare mai complexe ce includ animatii de localizare, animatii interioare si exterioare, muzica si diverse efecte. Aceste prezentari sunt cele mai spectaculoase si sunt folosite cel mai des de dezvoltatorii imobiliari pentru a-si mari portofoliul de clienti.

Revenind la aplicatia modelului 3D in arhitectura, de multe ori, pentru a reduce costul de proiectare, clientii renunta la modelul 3D. Noi oferim aceasta optiune considerand modelul 3D ca 10% – 15% din valoarea intregului proioect, considerand ca munca (mai multa decat 15% din valoarea proiectului) necesara realizarii modelului 3D se compenseaza cu faptul ca, la randul nostru, ne folosim de aceasta unealta destul de mult in implementarea ulterioara a conceptului.

 

Arh. Andrei Samoil